*În anii comunismului, nu exista fabrică, întreprindere, cooperativă agricolă de producție și nici universitate care să nu aibă formații artistice de amatori. Acestea erau fie ansambluri de dansuri populare, fie formații de muzică, trupe de teatru, dar mai ales, brigăzi artistice de agitație. Regimul dorea să demonstreze că orice țăran, orice muncitor poate fi artist, dar mai cu seamă dorea să controleze inclusiv puținul timp liber pe care românii îl mai aveau în cele 6 zile pe care le munceau săptămânal. Deși la începuturi brigăzile au fost percepute (și pe bună dreptate) la categoria „impuse”, cu timpul ele au devenit pentru români unele dintre puținele „guri de oxigen” generând momente în care oamenii mai puteau să uite de grijile și de lipsurile la care îi supunea zilnic regimul comunist.

*În a doua parte a emisiunii prezentăm povestea străinilor veniți la studii în România, în perioada comunistă. Încă din 1964, Romania a început să semneze acorduri de cooperare cu diverse state denumite în documentele oficiale „ţări în curs de dezvoltare”. O rubrică separată a acestora era dedicată tinerilor pe care România se obliga să îi instruiască în cadrul facultăţilor sale. Calitatea învăţământului românesc era un punct de atracţie al facultăţilor de la noi din ţară, dar nu singurul. Aici se mai adăuga si preţul mic al şcolarizării faţă de ţări din Vestul Europei. Despre aventurile din anii de studenţie, dar şi despre dificultăţile acelei perioade vor vorbi foști studenți străini din România comunistă, actuali conaționali. 

Producător: Raluca Rogojină